Se destramă Oțelul în iarnă?** „Mulți vor să cumpere jucători de la noi, pentru a scăpa de un adversar!”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Se destramă Oțelul în iarnă?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a
declarat că sunt mulți jucători de la gruparea gălățeană doriți
pentru un transfer, dar în cazul în care elevii lui Dorinel
Munteanu termină anul pe primul loc al clasamentului, nu se
gândește să cedeze vreun fotbalist.

„E o chestie de logică simplă, rămânând pe primul loc
după 19 etape, e normal să-ți faci un calcul pentru finalul
campionatului, iar la final miza nu se compară cu prețul din
vânzarea oricărui jucător. Nu suntem nici copii și nici fraieri să
nu gândim aceste lucruri. Sigur, acum mulți poate ar vrea să
cumpere jucători de la noi pentru a scăpa de un adversar”,

a spus Marius Stan.

El a menționat că nu va schimba strategia campaniei de
transferuri din această iarnă, chiar dacă echipa sa va fi prima în
clasament, la Galați urmând să ajungă tot jucători din ligile
inferioare. „În mod sigur nu ne vom dezice de acest proiect
al nostru. Admițând că avem nevoie de un vârf de atac și știind că
un atacant costă foarte mult, ar trebui să scoatem din buzunar
poate un milion de euro, ceea ce nu vom face niciodată. În plus, un
astfel de jucător ar trebui plătit cu trei, patru sute de mii de
euro pe an, ceea ce cu siguranță n-am face, pentru că am strica
unitatea vestiarului. Astfel că vom merge tot pe aceeași idee de a
păstra spiritul de echipă intact, spirit care este foarte important
pentru noi”,
a mai spus Marius Stan.

Oțelul Galați ocupă prima poziția a clasamentului Ligii I, cu 32
de puncte, după 14 etape, fiind urmată de FC Timișoara (28 puncte)
și Rapid București (26 puncte).

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×